vineri, 21 martie 2008

Fast Rewind...

"Stiu ca poporul roman s-a nascut handicapat, dar nu toti suntem asa"

Si ce ma face sa cred ca sunt diferita? Un prim simptom al diferentei e revolta, alergia la lucruri care mi se par anormale cu toate ca sunt tesute organic in viata de zi cu zi a celor din jur.

Acum m-am intors la Bucuresti, unde voi fi si anul viitor, continui sa invat olandeza si organizez activitati la Pro Democratia, toate astea facand slalom printre gramezile de dale si nisip de pe trotuarele din centru, printre gropi si santuri, printre gunoaie si masini. As vrea sa pot face acelasi lucru si cu claxoanele care imi sfasie creierii de zeci de ori pe zi, si cu vocile soferilor care scot capul pe geam si injura, sau cu ale celor care intreaba obsesiv "coborati?" (nu, dar imi face placere sa blochez usa). O realitate inflamata, in care fiecare miscare provoaca durere si stropi de transpiratie, palpitatii, sufocare, iritatie.




In Olanda exista o alta definitie a normalita- tii. O simti cand mergi pe strada. Atmosfera e diferita, energiile curg armonios, strada nu te agreseaza, cladirile nu te deprima, nici nu te ameninta. Locurile si oamenii vibreaza la un nivel superior, lipsit de visceralitate.
Din Olanda mi-am adus bicicleta; o cheama Maria. E o bicicleta curajoasa, incercata pe strazile Clujului (la Bucuresti nu cred ca ar rezista), dupa o copilarie armonioasa in Rotterdam, unde avea la dispozitie nenumarate "fietspaden", piste pentru biciclete. In Cluj exista doua astfel de piste. Ambele incep si se termina brusc si nu duc niciunde. Ambele sunt contruite pe trotuar sau imediat langa trotuar, unde risti sa calci oamenii. In Bucuresti sunt mai multe piste, dar nu in locurile esentiale. Motoretele si bicicletele merg in continuare pe strada. Daca ar merge pe piste, ar da peste pietonii care le folosesc nestanjeniti. Atata timp cat la cultura importantei masinii (cu cat mai mare si mai scumpa, cu atat mai bine pentru "bastan") se adauga indiferenta fata de mijloacele de transport alternative (care nu sunt o dovada a statusului), in Bucuresti nu va exista o linie de politici publice eficiente in favoarea bicicletei. La Cluj, unde genul asta de cultura e mai putin vizibil, se simte lipsa de experienta in amenajarea moderna a spatiului public.
Mai pe scurt, in ultimul an am avut experienta a trei spatii culturale diferite, Cluj, Rotterdam si Bucuresti, fapt din care am avut foarte multe de invatat. Despre fiecare voi vorbi probabil mai detaliat in articolele urmatoare.