Scriu acest post in fuga din trenul spre Brasov, de unde voi lua autobuzul spre Moeciu, pentru weekendul de lucru al Academiei de Dezbateri, un proiect despre care puteti afla mai multe aici.
Ideea pe scurt: am avut de scris o scurta tema in care sa propunem niste metode de interventie sau participare publica potrivite pentru Asociatia Romana de Dezbateri, Oratorie si Retorica. Eu am propus una singura, pe care sper s-o putem pune in aplicare la un moment dat, macar experimental.
Cu ocazia asta am descris pe scurt si impresiile mele de la ultima dezbatere publica la care am asistat, cea legata de viitorul sediu al celebrei Filarmonici clujene.
Voi reveni in curand si cu impresii de la Moeciu :); pana atunci, va las cu eseul:
In acest scurt eseu argumentativ voi incerca, in masura posibilului, sa aduc un element de noutate la viziunea deja existenta conform careia ARDOR ar trebui sa incurajeze practica dezbaterilor in randul tinerilor si al institutiilor, bazandu-ma pe ceea ce percep ca fiind o nevoie acuta a comunitatilor locale, chiar si acolo unde debate-ul este deja popular. Metoda de interventie publica pe care o propun poate fi realizata de ARDOR singur, insa e recomandabil parteneriatul cu alte ONG active in domeniile democratiei si al transparentei insitutiilor publice.
Zilele trecute am avut ocazia de a asista la ceea ce se anunta a fi o „dezbatere publica” pe tema controversata a viitorului sediu al Filarmonicii clujene. In ciuda atentiei pe care subiectul a primit-o in 2008, cand pozitionarea propusa a sediului a fost atacata cu fervoare de asociatiile ecologiste, dezbaterea de saptamana asta a adunat doar o mana de oameni, dintre care o colega de la APD si cu mine eram singurii reprezentanti ai vreunui ONG. Dintre participanti lipseau membrii Consiliului Local Cluj si primarul, iar viceprimarul a stat doar in primele 30 de minute. Presa, de asemenea, lipsea cu desavarsire. Sedinta de 3 ore s-a desfasurat intr-o dezolanta dezordine, in care cativa vorbitori au monopolizat discutia, aducand, ce-i drept, idei interesante, dar care nu se legau una de alta intr-un mod foarte fluent, nu defineau niste „motiuni”, niste linii de argumentare, si erau adesea neconcludente.
Pentru ca aceasta dezbatere sa isi atinga scopul, ar fi trebuit sa raspunda de la inceput unor intrebari esentiale precum:
- Care este situatia de fapt? Pe parcursul dezbaterii, factorii interesati (muzicieni, arhitecti samd) au constatat ca nu detin cu totii aceleasi informatii despre situatie si ca au probleme de comunicare
- Care sunt problemele carora ne adresam? Cu siguranta domniile lor stiau mai bine decat noi care sunt problemele, insa dezbaterea ar fi fost mai fructuoasa daca le-ar fi specificat clar de la inceput si le-ar fi abordat pe rand. Iar publicul ar fi inteles mai bine chestiunea si ar fi putut face interventii mai pertinente.
- Care sunt factorii interesati si mizele? Participantii si organizatiile de provenienta au fost prezentati la inceputul dezbaterii si mizele au fost discutate pe larg, insa nu a existat un efort de definire a stakeholderilor, ceea ce ar fi fost important, dat fiind ca multi dintre ei nu erau reprezentati la eveniment.
- Care sunt liniile posibile de actiune si consecintele fiecareia? Aceasta ar fi fost partea cu adevarat constructiva a dezbaterii, care a fost tratata prea sumar, fara a se explora suficient posibilitatile.
- Cine este responsabil cu ce si pana cand? Din nou, la partea constructiva/practica dezbaterea lasa de dorit. Desi participantii constientizeaza importanta subiectului si se pun de acord asupra catorva puncte, esueaza in a numi responsabili si a seta termene limita pentru eventuale actiuni sau discutii ulterioare.
- etc...
Per total, datorita lipsei organizarii sau a unei culturi a dezbaterii, acest eveniment ramane in mare unul neproductiv. In mod amuzant dar trist, un muzician constata ca s-a facut totusi un mare pas inainte prin faptul ca „de data asta, chiar ne intalnim si discutam”, data fiind experienta unui proiect ratat pe aceeasi tema, datorita lipsei initiale de comunicare intre parti.
Ce poate aduce bun ARDOR intr-un astfel de scenariu care se repeta iar si iar cand vine vorba de chestiuni de interes public? Am invatat din experienta despre pasivitatea si inertia institutiilor publice. „Promovarea dezbaterilor”, popularizarea lor si proiectele de tineret pe dezbateri nu sunt suficiente pentru a determina mobilizarea atat de necesara a autoritatilor. In aceste conditii, as dori sa propun o formula de interventie publica a ARDOR, in asociere cu alte ONG preocupate de participarea publica, pentru ca problemele de interes public sa beneficieze de dezbateri reale, clare, structurate si transparente:
1. Monitorizarea presei si identificarea „chestiunilor arzatoare” pe plan local. Acest lucru poate fi facut in colaborare cu asociatii ecologiste/ale minoritatilor/pentru democratie/etc. direct interesate;
2. Selectarea acelor chestiuni de interes public maxim
3. Formularea unei „agende de dezbateri” cu o structura si intrebari specifice in functie de subiect
4. Propunerea si organizarea propriu-zise ale dezbaterii publice, in absenta unei astfel de initiative din partea autoritatilor;
5. Oferirea de asistenta pentru autoritati, in cazul existentei initiativei dezbaterii din partea lor; asistenta va consta din moderarea dezbaterii de catre un grup de arbitri (iar pe termen lung, in masura interesului institutiilor, chiar traininguri/workshopuri de public speaking si argumentare)
Ce am scris mai sus e inca doar o improvizatie, care cu putina munca s-ar putea transforma intr-un proiect-pilot. Ceea ce aduce nou o astfel de abordare este implicarea mai activa in procesul decizional, bazat pe prezumtia – deja verificata – ca autoritatile rareori se vor mobiliza in mod satisfacator.
Ideea pe scurt: am avut de scris o scurta tema in care sa propunem niste metode de interventie sau participare publica potrivite pentru Asociatia Romana de Dezbateri, Oratorie si Retorica. Eu am propus una singura, pe care sper s-o putem pune in aplicare la un moment dat, macar experimental.
Cu ocazia asta am descris pe scurt si impresiile mele de la ultima dezbatere publica la care am asistat, cea legata de viitorul sediu al celebrei Filarmonici clujene.
Voi reveni in curand si cu impresii de la Moeciu :); pana atunci, va las cu eseul:
cerinta: Care dintre metodele de interventie/participare publica sunt cele mai nimerite pentru ARDOR (prin cluburile sale de debate) ca entitate si de ce?
In acest scurt eseu argumentativ voi incerca, in masura posibilului, sa aduc un element de noutate la viziunea deja existenta conform careia ARDOR ar trebui sa incurajeze practica dezbaterilor in randul tinerilor si al institutiilor, bazandu-ma pe ceea ce percep ca fiind o nevoie acuta a comunitatilor locale, chiar si acolo unde debate-ul este deja popular. Metoda de interventie publica pe care o propun poate fi realizata de ARDOR singur, insa e recomandabil parteneriatul cu alte ONG active in domeniile democratiei si al transparentei insitutiilor publice.
Zilele trecute am avut ocazia de a asista la ceea ce se anunta a fi o „dezbatere publica” pe tema controversata a viitorului sediu al Filarmonicii clujene. In ciuda atentiei pe care subiectul a primit-o in 2008, cand pozitionarea propusa a sediului a fost atacata cu fervoare de asociatiile ecologiste, dezbaterea de saptamana asta a adunat doar o mana de oameni, dintre care o colega de la APD si cu mine eram singurii reprezentanti ai vreunui ONG. Dintre participanti lipseau membrii Consiliului Local Cluj si primarul, iar viceprimarul a stat doar in primele 30 de minute. Presa, de asemenea, lipsea cu desavarsire. Sedinta de 3 ore s-a desfasurat intr-o dezolanta dezordine, in care cativa vorbitori au monopolizat discutia, aducand, ce-i drept, idei interesante, dar care nu se legau una de alta intr-un mod foarte fluent, nu defineau niste „motiuni”, niste linii de argumentare, si erau adesea neconcludente.
Pentru ca aceasta dezbatere sa isi atinga scopul, ar fi trebuit sa raspunda de la inceput unor intrebari esentiale precum:
- Care este situatia de fapt? Pe parcursul dezbaterii, factorii interesati (muzicieni, arhitecti samd) au constatat ca nu detin cu totii aceleasi informatii despre situatie si ca au probleme de comunicare
- Care sunt problemele carora ne adresam? Cu siguranta domniile lor stiau mai bine decat noi care sunt problemele, insa dezbaterea ar fi fost mai fructuoasa daca le-ar fi specificat clar de la inceput si le-ar fi abordat pe rand. Iar publicul ar fi inteles mai bine chestiunea si ar fi putut face interventii mai pertinente.
- Care sunt factorii interesati si mizele? Participantii si organizatiile de provenienta au fost prezentati la inceputul dezbaterii si mizele au fost discutate pe larg, insa nu a existat un efort de definire a stakeholderilor, ceea ce ar fi fost important, dat fiind ca multi dintre ei nu erau reprezentati la eveniment.
- Care sunt liniile posibile de actiune si consecintele fiecareia? Aceasta ar fi fost partea cu adevarat constructiva a dezbaterii, care a fost tratata prea sumar, fara a se explora suficient posibilitatile.
- Cine este responsabil cu ce si pana cand? Din nou, la partea constructiva/practica dezbaterea lasa de dorit. Desi participantii constientizeaza importanta subiectului si se pun de acord asupra catorva puncte, esueaza in a numi responsabili si a seta termene limita pentru eventuale actiuni sau discutii ulterioare.
- etc...
Per total, datorita lipsei organizarii sau a unei culturi a dezbaterii, acest eveniment ramane in mare unul neproductiv. In mod amuzant dar trist, un muzician constata ca s-a facut totusi un mare pas inainte prin faptul ca „de data asta, chiar ne intalnim si discutam”, data fiind experienta unui proiect ratat pe aceeasi tema, datorita lipsei initiale de comunicare intre parti.
Ce poate aduce bun ARDOR intr-un astfel de scenariu care se repeta iar si iar cand vine vorba de chestiuni de interes public? Am invatat din experienta despre pasivitatea si inertia institutiilor publice. „Promovarea dezbaterilor”, popularizarea lor si proiectele de tineret pe dezbateri nu sunt suficiente pentru a determina mobilizarea atat de necesara a autoritatilor. In aceste conditii, as dori sa propun o formula de interventie publica a ARDOR, in asociere cu alte ONG preocupate de participarea publica, pentru ca problemele de interes public sa beneficieze de dezbateri reale, clare, structurate si transparente:
1. Monitorizarea presei si identificarea „chestiunilor arzatoare” pe plan local. Acest lucru poate fi facut in colaborare cu asociatii ecologiste/ale minoritatilor/pentru democratie/etc. direct interesate;
2. Selectarea acelor chestiuni de interes public maxim
3. Formularea unei „agende de dezbateri” cu o structura si intrebari specifice in functie de subiect
4. Propunerea si organizarea propriu-zise ale dezbaterii publice, in absenta unei astfel de initiative din partea autoritatilor;
5. Oferirea de asistenta pentru autoritati, in cazul existentei initiativei dezbaterii din partea lor; asistenta va consta din moderarea dezbaterii de catre un grup de arbitri (iar pe termen lung, in masura interesului institutiilor, chiar traininguri/workshopuri de public speaking si argumentare)
Ce am scris mai sus e inca doar o improvizatie, care cu putina munca s-ar putea transforma intr-un proiect-pilot. Ceea ce aduce nou o astfel de abordare este implicarea mai activa in procesul decizional, bazat pe prezumtia – deja verificata – ca autoritatile rareori se vor mobiliza in mod satisfacator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu